Iata ca ne mai desparte doar o zi de marea sarbatoare a Intrarii Domnului in Ierusalim ce marcheaza diferite simboluri crestine si a carei semnificatie este poate amplificata mult mai mult, avand in vedere situatia de fata si saptamanile, poate chiar lunile inca grele ce ni se astern in fata.
Floriile le primim in suflete cu bucurie, dar si cu tristetea a ceea ce a urmat in Saptamana Patimilor, tocmai de aceea va indem, acum mai mult ca niciodata, sa apreciati timpul ce ni s-a oferit involuntar si sa va canalizati gandurile, emotiile si faptele in unele pozitive.
Stati acasa, gatiti, meditati, rugati-va, cititi, sau faceti orice altceva ce va aduce bucurie si pace sufleteasca, petreceti timp de calitate cu familia in jurul mesei cu bucate gatite cu drag, in tihna si cu ajutorul copiilor sau al partenerilor!
Astazi, am sa va propun un desert rapid, altfel de gogosi, facute fara framantare si fara niciun pic de drojdie sau alt agent de crestere.
Sunt mici si delicate, gogosi cu lingura, dar foarte spornice, cresc foarte mult, desi nu au pic de drojdie, praf de copt sau bicarbonat.
Noua ne-au placut foarte mult pentru ca sunt crocante la exterior, foarte aerate in interior, lasand loc pentru a fi umplute cu dulceturi, creme pasticcera sau nutela. Si da, cred ca sunt mai bune decat gogosile clasice! Dar daca aveti drojdie si va place sa framantati aluat, le puteti incerca pe cele clasice dupa reteta de aici, si va vor iesi cele mai pufoase gogosi dospite.
si pentru ca se preconizeaza vreme buna, atat in Romania cat si in Anglia, cei care au norocul de o gradina pot incinge gratarele pentru o deliciosa saramura de peste.
Gogosi cu lingura
Din aluat oparit
Ingredinte:
1 cana de apa
1 cana faina
50 gr unt
1 lingura de zahar
un praf de sare
4 oua mari sau 6 mici
coaja rasa de lamaie sau portocala
zahar vanilat si/sau diferite esente
zahar pudra sau zahar granulat amestecat cu scoritisoara pentru pudrat gogosile
ulei pentru prajit.
Se pune apa, zaharul, untul la fiert. Cand apa a dat in clocot si untul s-a topit se stinge focul si se adauga toata faina dintr-o data. Se amesteca energic pana se formeaza aluatul intr-o bila si se lasa la racit.
Dupa ce compozitia s-a racit, se adauga un ou si se amesteca energic cu un tel sau cu mixerul, apoi se procedeaza la fel cu celelelte oua, adugandu-le rand pe rand si mixand dupa fiecare in parte. Se pune si sarea si compozitia pentru gogosi e gata cand toate ouale au fost incorporate si aluatul arata ca o smantana groasa. Acum e momentul sa adaugati si aromele in aluat si sa puneti uleiul la incins.
Este nevoie ca uleiul sa fie incins, iar gogosile se prajesc in baie de ulei. Puteti face proba uleiului, adaugand o picatura de aluat in tigaie, iar daca uleiul sfaraie atunci acesta este suficient de incins.
Se ia compozitie intr-o lingurita si se formeaza gogosile in ulei incins, acestea vor creste foarte mult in dimensiune asa ca o lingurita de aluat va fi suficienta.
Se prajesc pana se rumenesc frumos si se scot pe hartie absorbanta.
Cat celelalte gogosi se prajesc, le puteti da prin zahar pe cele deja gata.
Se servesc calde sau reci, sunt la fel de bune, pe un platou cu fructe proaspete si orice altceva doriti.
Comentarii